“fata lu’ tata”

Populaţia României a fost iar pusă pe jăratic, agitată, uimită, copleşită, îndopată de/cu “evenimentul monden al anului”. Deşi aici se poate bate cu botezul copilului lui Borcea şi cu despărţirea Drăguşencei de Cristea! Una peste alta, tabloide şi televiziuni au profitat de pe urma curiozităţii populare şi au exploatat la maxim nunta Ebei cu Sida! Vrând, nevrând, mi-au intrat în raza vizuală elemente disparate ale show-lui sclipicios. Dar, funcţionându-mi oareşce urme de sistem de autoapărare, n-am rămas decât cu huiduielile oamenilor, cu valoarea rochiei de la cununia civilă – 3500 de euro, cu ceasul de aur de la mâna mirelui cel gelat, cu “darul” strâns la petrecere (300.000 de euro) şi cu epifania regelui ţiganilor, Cioabă: “avem ce învăţa şi noi de la nunta asta”. În rest, a semănat mult cu o chermeză de parveniţi, menită să epateze, simulând ceva între ceremonia unor vedete şi a unor capete încoronate.

Unii au spus că e un gest de curaj să mergi la cununie printre protestatari. Eu cred că e un semn de sfidare. Stridenţa nu presupune curaj. Etalarea ţoalelor scumpe, a bijuteriilor opulente, a maşinilor de lux, într-o ţară secătuită de criza economică, proasta guvernare a socrului mic şi circul politic permanent, orchestrat de acelaşi personaj, nu dă măsura temerităţii celor implicaţi, ci a lipsei lor de interes pentru cei care nu-i invidiază pentru puterea şi bogăţia afişate ostentativ, pe zeci de canale media! Dacă n-ar fi fost vorba de fata preşedintelui, ar fi fost doar una dintre parangheliile cu care ne-a obişnuit tranziţia, în care cei care au ştiut să speculeze bine haosul, vor să facă o demonstraţie publică de bunăstare şi influenţă. Ba chiar, sincer, n-ar fi fost printre cele mai extravagante!

Dar discuţiile cele mai aprinse au fost legate de tulburarea acestei zile atât de importante pentru majoritatea oamenilor de către cei nemulţumiţi de întoarcerea lui TB la Cotroceni. Sincer să fiu, auzindu-i fluierând şi huiduind, am avut sentimente amestecate. Pe de o parte, sunt tributar preconcepţiei că ziua nunţii este foarte importantă, pentru unii (din ce în ce mai puţini) chiar unică. Că e începutul unui nou drum, pe care din doi devin un singur călător. Care ar trebui să marcheze definitiv intrarea în maturitate a celor doi. Cu alte cuvinte, un moment care nu are legătură decât cu mirii şi, prin urmare, ar trebui celebrat ca atare, restul participanţilor fiind doar figuranţi de atmosferă. Pe de altă parte, mi-a fost imposibil să ignor identitatea protagoniştilor. Şi nu pentru că vorbim de fiica celui mai “iubit fiu al poporului”. Ci pentru că e vorba de fata care a acceptat să primească un salariu imens de la o firmă care făcea afaceri cu primăria condusă de tatăl ei. Care a acceptat statutul de beizadea trimisă în Parlamentul European de pionii aceluiaşi tată, ajuns între timp, şef atotputernic de stat. Care n-a pregetat să dea pe o rochie de cununie salariul pe un an şi jumătate al unui profesor din ţara pe care o reprezintă la Strasbourg şi Bruxelles.

De aceea, chiar dacă huiduielile nu i-au fost adresate, cred că ele n-au fost în totalitate nedrepte. Dacă atât timp a beneficiat de pe urma faptului că este “fata lu’ tata”, nu e chiar anormal să-i şi suporte consecinţele.

PS: Ştiţi care e diferenţa dintre rochia din poză şi cea a Elenei Băsescu? Deşi seamănă foarte mult, cea din imagine costă doar 30 de euro. Credeţi că ar fi observat cineva asta, la televizor?