ei se-aleg, noi ne amuzăm!

Un nou episod din saga electorală în care apar tot felul de personaje, unele haioase, altele groteşti. După cum spuneam mai demult, dacă n-ar fi de plâns, ar fi de râs. Dar cui îi arde de râs când se gândeşte că unii dintre ei chiar vor ajunge în parlament şi vor avea putere asupra mersului înainte (sau înapoi) al ţărişoarei şi al populaţiei care i-a emanat!

După cum se pare, campionii… hai să-i spunem ineditului acestei campanii sunt candidaţii PPDD. Oare de ce?  Nu-mi vine nici o explicaţie în minte. Vouă? :)

Unul dintre ei s-a gândit să se inspire din filmuleţele pe care teroriştii fundamentalişti le înregistrează cu cei pe care-i răpesc. Sigur, mesajul e tare şi profund, să nu credem tot ce vedem. E foarte percutant, mai ales transmis de candidatul unui partid născut din fabulaţiile rostite la televizor de DD! Dar nu ştiu dacă a fost destul de clar pentru telespectatorii lui votanţi! Cred că trebuia menţionat undeva că protagonistul a avut 3 la purtare în 1983, pentru lovirea unui profesor! Ceea ce-l recomandă din plin pentru fotoliul de senator.

Un altul, tot de la PPDD, s-a încadrat în cei 10 lei permişi de lege pentru mita electorală, şi le-a dăruit sătenilor din Glimboca câte un pachet de cărţi. De joc, desigur. Pentru că zicala din bătrâni “ai carte, ai parte” nu e foarte clară! Dar, cum nu poţi mulţumi pe toată lumea, unii au spus că nu-l vor vota pe candidat, supăraţi că materialul din care sunt făcute cărţile nu e foarte rezistent!

Şi rămânem la aceeaşi formaţiune gonflabilă, adică umflată artificial de tătucul ei, mare meşter al cuvintelor, turuite cu mâna la gură. Pentru că se crede “justiţiarul tău (?) în Parlamentul României” şi cum justiţia cere timp iar anul e prea scurt pentru asta, s-a gândit să-l lungească. Aşa că, în calendarul dăruit alegătorilor, a mai adăugat câte o zi, două sau trei, fiecărei luni în an. Ca să aibă toate câte 31!

Şi, ca să închei într-o notă optimistă, şi ca să nu spuneţi că sunt doar cârcotaş, să ne amuzăm la clipul celor de la UDMR. De data asta zâmbim pe bune, pentru că e bine făcut, isteţ şi ironic. Ar putea învăţa ceva de la ei şi politicienii români. Sau megastrategii lor de imagine.

Cam atât pentru azi! Voi reveni, dacă va fi cazul! Şi presimt că va fi :)

Până atunci, dacă nu le-aţi văzut, aruncaţi un ochi şi aici:

ei se-aleg, noi ne amuzăm!
ei se-aleg, noi ne-amuzăm!
Oşeni, vi se pregăteşte ceva!
campanie care ARDe neuronii

***

Dacă ţi-a plăcut ce-ai citit, poate ar merita să împărtăşeşti asta şi cu prietenii tăi de pe facebook, twitter sau alte reţele de socializare. E suficient să dai share, folosind unul din butoanele de mai jos :)

Categorii: jurnal de campanie
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwitter

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular:

    Leave a Reply to dorin Cancel reply


    1. sincer ma lipsesc de asemenea amuzament , prefer un film veeeeeeeechi cu Stan si Bran cel putin rad din tot sufletul , cu… astia ? ma incarc eventual de ura si deci mai bine nu , as dori sa adorm si sa ma trezesc pe 10 decembrie . sa se tremine o data campania …. si sa se intample o mare minune basasesu sa se imbolnaveasca grrrrrrrrrrrrrrrrav si sa……