De un lucru m-am convins până la vârsta matusalemică pe care o am! Nu o să fiu niciodată bun ca om de afaceri, n-o să fiu niciodată în stare să câştig bani vânzând ceva unor oameni. Minte analitică am, bun organizator sunt, lider eficient de echipă m-am dovedit, imaginaţie am. E adevărat că sunt şi puţin comod, prea cinstit şi onest, şi nu pot să refuz a doua şansă. Dar nu de asta nu sunt bun de antreprenor, că aşa se cheamă cel care identifică o nevoie şi mijlocul de a o satisface. Pe bani, evident! :)
Ci pentru că sunt incapabil să vând castraveţi grădinarului. Şi, mai grav, pentru că nu mi-aş imagina niciodată că acesta ar avea nevoie de mine pentru a-şi procura castraveţii. Citind despre licitaţiile de pe e-bay, în care oamenii cumpără felii de pâine cu faţa lui Isus pe ele sau un şerveţel cu care şi-ar fi şters nasul vreo vedetă cu multe paiete, am crezut că e vorba mereu de cazuri izolate, de pacienţi ai spitalelor psihiatrice, care au acces la internet. Ce om sănătos la cap s-ar duce la muncă 8 ore pe zi ca să-şi poată permite, la sfârşitul anului, să achiziţioneze o bucată mestecată de gumă de mestecat, plină de saliva vreunui actor care pune voci pe desenele animate?
Am avut un fel de şoc cultural atunci când am aflat că, la noi, cel mai bine vândut produs cosmetic este gelul de păr! Nu pasta de dinţi, nu deodorantul, nu şamponul. Ci chestia aia cleioasă care îi face pe tineri să arate ca electrocutaţi unsuroşi. Iată o idee de afaceri care nu mi-ar fi trecut niciodată prin cap.
O alta am descoperit-o acum, în incont.ro. A avut-o un student francez. Să vândă aer la conservă! Nu râdeţi, vă rog, că nu e de râs. E de plâns şi de invidiat astfel de oameni! La 22 de ani s-a gândit că vor fi multe persoane dispuse să dea bani ca să poată deschide o cutie de tablă din care să iasă… aer dintr-un orăşel, Montcuq. N-a investit niciun euro, a cerut bani pe un site de finanţare. Şi i-a primit de la alţi “vizionari”. Cu ei a îmbuteliat aerul şi şi-a făcut un site. În câteva zile avea peste 1000 de comenzi! Pe bune???
Şi pentru că tânărul e isteţ, s-a gândit şi la o strategie de marketing. A micşorat producţia, pentru că, vezi doamne, aerul pur e limitat şi nu trebuie consumat repede. Aş râde dacă nu mi-ar fi frică de cei care chiar îl cred :)) Aşa că oferta lui nu e doar inedită, ci şi limitată. Motiv în plus pentru cumpărători să-şi dorească ce-are el de vândut.
Oricât de rea părere aş avea despre mulţi dintre semenii mei, nu mi-aş fi imaginat niciodată că sunt atât de mulţi proşti care să dea banii pe aşa ceva! Ceea ce, să fim sinceri, e una dintre convingerile care stau la baza succesului în afaceri!
Prin 1991, am fost la Paris si am vazut, la tarabele cu “amintiri” o cutie ca cele de sardele (ma rog, sardine, dupa stil nou). In cutie era… aer de Paris! Si, culmea! am vazut si un cumparator! Studentul dat ca exemplu nu este chiar original, poate o fi vazut pe undeva o cutie de-alea din ’91. Dar a pus-o pe Internet, bravo lui!