Tragedie. Un avion prăbuşit în munți. Doi morţi. Pilotul și o studentă-voluntar. 5 medici scapă ca prin minune. Toată țara stă cu sufletul la gură în orele (prea multe) în care autoritățile și oamenii locului caută victimele. Unul dintre supraviețuitori spune că sunt în viață datorită celui de la manșă. Erou sau nu, Adrian Iovan merită un moment de tăcere, chiar și numai pentru zecile de mii de oameni pe care i-a dus în siguranță de-a lungul lumii.
A avut, sunt sigur, defectele sale. A făcut, în viaţă, gesturi și alegeri pe care le-a regretat, probabil. Unele dintre ele l-au adus în atenția presei. Altele, la judecata opiniei publice. Nu vom afla niciodată dacă a murit împăcat cu el însuşi. Şi nici nu cred că e important pentru noi, cei rămaşi aici.
Pe unii îi va fi emoţionat moartea sa. Pe alţii îi va fi lăsat rece. Dar nu cred că sunt mulți care au jubilat la auzul veștii. În afară de cei de la cuțu-cuțu, oengeul acela halucinant, care trimitea în derizoriu soarta milioanelor de evrei morți în holocaust, doar pentru a susține păstrarea pe străzi a câinilor fără stăpân (vezi aici).
Pentru că moartea unui copil i-a dat peste cap, pentru moment, planurile de a înlocui oamenii din orașe cu maidanezii ei preadragi, individa care conduce organizația s-a trezit dând un comunicat despre… accidentul aviatic din Apuseni. În care vorbește nici mai mult, nici mai puțin, decât depre justiția divină. Adică Dzeu s-a decis să-l pedepsească pe Iovan pentru că ar fi împușcat un câine comunitar. Oricât de greșit ar fi fost gestul lui, mă îndoiesc profund că atotputernicul nu avea pe listă alții care meritau mai mult şi mai curând o astfel de osândă.
Şi măcar dacă ar fi fost vorba de reacţia rudelor acelui tânăr hoţ împuşcat de pilot în casa sa. Tot ar fi fost de înţeles. Dar, să te întrebi, a doua zi după moartea unui om, dacă nu cumva l-a așteptat Dzeu la cotitură, mi se pare un simptom bun de abordat de către psihiatri. Și vine să confirme faptul că derapajele anterioare ale acestor personaje înfricoșătoare nu au fost întâmplătoare sau accidentale. Şi că, într-adevăr, ele rămân mult mai periculoase pentru comunitate decât animalele pe care le “iubesc” atât de zgomotos şi de extrem.
PS. Găsiţi tot comunicatul aici.
Sa jubilezi la moartea unui om… de neconceput, dupa mine. Lipsa de empatie si de compasiune pentru un semen, dar aparare neconditionata pentru ideile elucubrante despre iubirea de caini maidanezi.
i-auzi braul ! Uite ca eu jubilez cand aud de moartea multora care nu meritau sa mai traiasca..jubilez intotdeauna la moartea unui pedofil,criminal,terorist care sub acoperisul credintei in ceva ( ca sa vb la general ), omoara alti oameni…
Si pt asta admir americanii ( si regret abrogarea pedepsei cu moartea in Romania).La ei nu conteaza cati ai…un pusti de 13 care a impuscat 3 oameni a fost condamnat la moarte si executat. Si e bine asa….Chestia cu terapia si recuperarea e pt idioti,ca numai idiotii pot crede in recuperarea lor.
Sunt ateista -nu dintotdeauna ,religia m-a facut ateista :)) – dar daca ar fi sa mai aleg o data,as alege vechiul testament drept litera de lege.
Nu intorc niciodata obrazul celalalt sa mai primesc una peste bot, ca nu-s handicapata mintal.
Fiecare ( constient fiind ca il pandeste moartea ) s-ar gandi de 2 ori inainte de a face ceva impotriva legii. “Frica pazeste pepenii” :)
Toate aceste comunicate ale lor trebuie stranse intr-un dosar si supuse expertizei PSIHIATRICE. Fara nicio gluma. Vrem sa cunoastem parerea specialistilor. Mai e la Cutu cutu si Mihnea Columbeanu nu numai Pasla. Tras la calapod si el.
Din clipa in care am aflat ca Iovan a murit, exact la asta mi-a zburat mintea! Si daca ar fi venit din partea rudelor, reactia, asa cum spuneti, parca-parca as fi inteles! Ca D-zeu plateste si rasplateste dupa actiunile si faptele noastre, sunt convinsa. Cu ce nu ma poate nimeni lamuri e unde se afla limita binelui sau a raului pe care il facem? Nu ma refer la raul ala visceral si calculat pe care il practica unii (la capitolul asta as trece numirea lui Oprea la interne!). Ci la reactia spontana de a-i pesni una peste bot, unuia caruia nu-i plac ochii tai si din acest motiv te pocneste primul. Niciodata, niciodata nu putem sti in ce masura, intr-un anume ciudat context, ce reactii am avea! Eu, de exemplu, trei ani la rand mi-am stapanit cu stoicism imboldul de-al pocni pe fostul meu sef. Sunt o pacifista, nu ma intelegeti gresit. Dar sunt momente in car, indiferent de repercursiuni n-ai timp sa gandesti logic. Omul nu-i plamadit numai din logica. Si nebunii care circula liber pe pamant nu-s aia cu reactii spontane.UUff! Taman ce v-am explicat cat timp mi-am stapanit oaresce reactii…
din pacate accesul la tot felul de posibilitati de comunicare este extrem de mare; accesul la ele din pacate nu poate fi restrictionat asa ca multi care au probleme cu caputul spun vrute si nevrute; baiul cel mare e ca-si gasesc “adepti” care-s la fel de dotati; astia nu produc prea mare rau in spatiul comunicational dar au acces liber in lumea reala si acolo fac foarte mult rau
nici o mafie nu a mutilat atatia oameni cum a facut-o mafia maidaneza.cutomaniacii merita inchisoare pe viata pentru crimele lor impotriva oamenilor.