Cum să schimbi puterea în 5 pași

Cât timp protestele au părut că au legătură cu abrogarea unei ordonanțe date de guvern, deși numai majoritatea celor din piețe nu vedea că e doar un pretext, m-am ferit ca de naiba să comentez ceva legat de manifestații sau de participanții la ele. În primul rând pentru că eu nu fac procese de intenție, chiar și când m-ar îndreptăți experiența mea de pasionat de istorie și de psihologia mulțimilor sau de specialist în identificarea tehnicilor de propagandă și manipulare. Desigur, inteligenții, ajutați și de oficinele dezinteresate, au tras concluzia din neutralitatea mea, ironică pe alocuri, că eu sunt pentru salvarea hoților și corupților și împotriva demersului legitim al nemulțumiților.

Să încep prin a spune că nu doar ca om de comunicare, ci și ca cetățean, consider că puterea a gestionat extrem de prost criza. N-am înțeles de ce era nevoie de ordonanță de urgență când exista o majoritate parlamentară confortabilă. De ce nu a fost explicată cum trebuie și de ce nu a fost combătută manipularea grosolană referitoare la motivația, conținutul și efectele ei. De ce nu s-au inițiat dezbateri publice și de ce, parcă, s-a făcut tot posibilul ca demersul să pară unul suspect și incorect. Ca analist, nu reușesc să pricep cum niște oameni cu multă experiență politică au fost incapabili să prevadă ce se va-ntâmpla (eu am o idee despre motive, dar, deocamdată, e doar o ipoteză). Cu modestie spun, dacă m-ar fi întrebat, le-aș fi putut descrie, pe puncte, succesiunea evenimentelor declanșate de inițiativa lor.

Acum, când nu se mai chinuie nimeni să ascundă adevăratul motiv al euromaidanului mioritic, deși se folosește în continuare tehnica ”pas cu pas”, mi se pare firesc să nu mai menajez sensibilitățile amicilor mei care, de bună credință, dar naivi, continuă să se lase purtați într-o direcție pe care o respingeau cu indignare acum 5 zile. Și să înșir pașii strategiei din ultimele două săptămâni. E târziu acum, pentru că bulgărele nu mai poate fi oprit, dar s-ar putea să-i ajute pe unii să înțeleagă cum s-au încadrat bunele lor intenții și credință în ”the big picture”.

Pasul 1 – semnalul de alarmă! L-a tras teatral președintele, mergând neinvitat la guvern pentru, spune Domnia sa, a opri in extremis o samavolnicie. Apar suspiciunile, crește tensiunea, se prefigurează convingerile, se bătătoresc căile neuronale spre anumite concluzii. Propaganda își reglează tirul.  Primul miting. Iohannis descalecă în piață pentru a da legitimitate mișcării și revendicărilor. Care, în acel moment, vizau forma, nu fondul. De ce OUG și nu lege,  lipsa de transparență și neconsultarea opiniei publice.  Se neagă insistent că ar fi vorba de o mișcare politică. ci doar de principii și valori civice și democratice, manifestanții și politicienii implicați susțin că nu se pune problema schimbării guvernului.

Pasul 2 – se adoptă ordonanța. Mitingurile iau amploare. Se menține încă iluzia că e vorba de o nemulțumire legată de formă, nu de fond. Se incriminează adoptarea ei noaptea, ”ca hoții”, cu un simulacru de dezbatere publică și cu o atitudine a ministrului justiției considerată arogantă.  Dar se înmulțesc vocile care spun că ordonanța îl ajută pe Dragnea să scape. Se cere, în principal, abrogarea ei. Apar câteva voci firave care leagă demersul de demisia guvernului. Sunt camuflate de poziția ”oficială” a propagandei: nu sunt manifestații politice, nu vizează răsturnarea puterii legitime, sunt doar expresii ale spiritului civic al unei părți a populației. Pentru a întări această imagine, se folosesc copii, căței, baloane, lasere flori, pizza, fructe, păpuși uriașe și iar copii. Totul începe să semene cu o serbare câmpenească, deci, nu-i așa, benignă din punct de vedere politic.

Pasul 3 – se abrogă ordonanța. Oamenii rămân în piață pentru obiectivul următor: demisia premierului și echipei sale care a greșit. Propaganda încă ține la iluzia ”nepoliticului”. Se susține cu tărie că e normal ca PSD-ul să aibă executivul, dar nu pe acesta. Ceea ce e, deja, un nonsens. Dacă nu ai încredere într-un guvern, înseamnă că nu ai nici în partidele majoritare în Parlament (”ciuma roșie”) pentru a-l valida. De ce ai avea într-un alt cabinet, emanație a aceleiași viziuni politice? Deja, oameni care, cu câteva zile în urmă, erau convinși că protestează împotriva unei ordonanțe și te făceau albie de porci dacă sugerai că nu ăsta e obiectivul real al manifestațiilor, strigă acum ”Jos guvernul”

De aici intrăm în previziuni:

Pasul 4 – pică cabinetul Grindeanu. Prin demisie sau prin acțiunea concertată DNA – dosar penal – președinte – suspendare premier. Mulțimea rămâne în stradă, spunând: Da, să pună tot PSD-ul guvernul, dar să fie format din oameni corecți și cinstiți. Foarte repede, se va ajunge la concluzia ”legitimă” că nu există așa ceva în ”ciuma roșie”. Strategia va fi dublată de atitudinea președintelui, care va pune și mai multe bețe în roate învestirii unui nou executiv. Cu aceleași argumente. În fața refuzului PSD de a numi persoane binecuvântate de Cotroceni și de stradă, aceasta din urmă va striga, în sfârșit, cu toată gura, ”alegeri anticipate!” Pe care, dacă nu va reuși coagularea unei alte majorități parlamentare, pe modelul predecesorului său, președintele le va provoca.

Pasul 5 – alegeri anticipate! În cazul în care ies cum trebuie, mitingul ia sfârșit, manifestanții sunt obosiți dar fericiți că au scris un nou capitol în istoria democrației românești. Oameni care, cu o lună, două în urmă, se simțeau răniți de acuzațiile că urmăresc anularea rezultatului alegerilor din decembrie, sunt acum convinși că au îndeplinit o misie divină.

Pasul 5 bis – în cazul în care câștigă tot PSD-ul, se reia totul de la pasul 1.

PS. Ați observat, sper, că nu am introdus în discuție elementele parazitare: ambasade, multinaționale, DNA, CSM etc.

PS. Aș vorbi și despre pasul 6, dar chiar nu sufăr de scenarită. Așa că mă întorc la istoria recentă a unei țări vecine. Și, uitându-mă la acest filmuleț, nu vă ascund că mi s-a părut straniu de familiar. Si, vă spun sincer, mi-a cam dat fiori. Cred cu tărie că și cei mai mulți dintre tinerii din imagini erau idealiști și plini de intenții bune, dar sunt sigur că nu mulți dintre ei erau conștienți că, fără să vrea, deschid o cutie a Pandorei. Pe fundul căreia vor găsi, cu toții, un an mai târziu, războiul civil și ciopârțirea țării lor.

foto Cristian Munteanu