Au trecut doi ani și 3 luni de la referendumul (eșuat) de demitere a președintelui. Și, în sfârșit, după investigații amănunțite și extenuante, i-a venit rândul și lui Moș Vasile din Gorj, de 83 de ani, să fie luat la întrebări. Dar nu oricum. Ci suit la 4 dimineața în autocar și adus la București. Pentru că, brusc, vreun procuror mai isteț s-a uitat pe geam și a realizat că vine frigul și e cazul să se grăbească puțin, să nu intre în postul Crăciunului cu oamenii neaudiați.
De ce nu s-au deplasat magistrații, mai tineri și mai bine hrăniți, în zonele respective, nu știm. Pentru ce nu au fost aduși ”suspecții” în capitală astă vară, sau acum un an, iar nu știm. De ce n-au știut din iunie că urmează să vină iarna și ar fi cazul să accelereze instrumentarea dosarelor, e un mister. De ce pun pe drumuri de 4-5-6 ore oameni bolnavi și bătrâni doar ca să afle din gura lor ceea ce declaraseră deja procurorilor și polițiștilor, cum că n-au votat, e o altă întrebare la care nu va găsi nimeni un răspuns.
În schimb, am aflat cu toții că zelul cu care magistrații fac concurență confruntărilor electorale și scandalurilor cu agenți acoperiți n-are nicio legătură cu campania. E doar o coincidență fericită, pentru că, altfel, s-ar plictisi dragii de telespectatori. Am mai înțeles că Instanța Supremă n-are timp să judece o cauză mai puțin stringentă, precum cea care-l privește pe unul dintre candidații cu șanse la președinție, pentru că e musai să dea un semnal clar alegătorilor că, și dacă nu merg la vot, se pot trezi citați și târâți prin tribunale. Și-am mai descoperit că mai e mult până departe, adică până vor reuși procurorii să atingă norma trasată de mămica și tăticul lor, găsirea celor 3 milioane de voturi fraudate. Și că s-ar putea să vină, totuși, iarna până atunci.
Din păcate, oricât s-ar victimiza și s-ar plânge de declarațiile politicienilor sau ale jurnaliștilor, oricât ar încerca să le transforme în ”atentate la independența sa”, adevărul e că justiția e singura care-și face rău, dându-și cu dreptul în stângul, în direct la televizor. Implicarea fățișă în luptele electorale face ca discrepanța dintre realitate și cuvintele mari cu care se bat în piept apostolii statului de drept și țuțării care le-au rămas fideli, să devină atât de flagrantă, încât va dăuna grav încrederii pe care românii o mai aveau în justiție. Și o vor coborî până la pragul la care va deveni cu adevărat periculoasă pentru democrație.
justitie nu exista in romania! exista doar indivizi care se numesc judecatori si care interpreteaza legile cum vrea muschiul lor! :( in lumea civilizata nu exista doua hotarari diametral opuse pentru doua cazuri IDENTICE! in romania DA! e dupa ureche, dupa interese financiare veroase si dupa influentele politice. e infecta justitia romana! e surda, oarba si muta la ADEVAR SI LA DREPTATE! in rest, e larg deschisa coruptiei! vorbesc din proprie experienta, nu din auzite.
da ,ai dreptate justitia a inceput sa devina periculoasa, dar pt hoti, nu pt oamenii cinstiti si nici pt democratie.nu vad dece v a deranjat ca i-au luat pe cei care nu s-au prezentat prin citare la justitie ( asa cum scrie la regulament) sa recunoasca un adevar , acela ca nu au votat ,faptul ca i-au dus cu autocarul nu era un motiv sa se planga , de fapt nu au impins la autocar ci au stat bine merci pe scaune si au privit pe fereastra.daca nu se duceau sa dea declaratiile, voi ,chiar voi , ati fi reclamat ca justitia ia o hotarare fara martori si nimeni nu va mai inchidea gura cum ca justitia in romania se face abuziv.asa ca ciocul mic si vedeti-va de alte treburi cotidiene.
Trebuie un IQ destul de scazut pentru a vedea normalitate in caratul unei batrane e 87 de ani, 6 ore, de la 4 dimineata, ca sa spuna ca nu s-a razgandit si ca tot n-a votat acum 2 (!!!!!) ani, asa cum a mai declarat de doua ori organelor de ancheta si procurorilor.
Din pacate pentru noi, a fost nevoie de cei ca tine pentru a pastra un imund la conducerea tarii timp de 10 ani, cu efecte incalculabile!