ce să fac, sunt nereprezentativ

E clar! Am o nouă confirmare! Nu sunt deloc reprezentativ pentru populaţia în mijlocul căreia m-am născut, deşi, ca să fiu sincer, ar fi trebuit să spun poporul, pentru că pe vremea aceea, românii încă mai erau aşa ceva. În sfârşit, indiferent cum îi spun, cu tristeţe sau cu bucurie trebuie să constat din nou şi din nou că nu fac parte mai niciodată din curentul majoritar care străbate viguros mentalul colectiv mioritic. E unul din motivele pentru care n-o să fiu niciodată un bun om de afaceri, pentru că în acest domeniu trebuie să anticipezi preferinţele potenţialilor clienţi şi să vii cu oferta simultan sau chiar puţin înainte de apariţia cererii. Or eu, de exemplu, n-aş fi produs niciodată gel de păr!

Am dat din întâmplare peste rezultatele acestui studiu, realiuzat de Revista Biz şi Unilock Market Research. Ele arată care sunt cele mai fascinante branduri pentru români. Adică ce-și doresc aceştia cel mai mult. Las la o parte că “fascinant” mi se pare cam nepotrivit pentru a fi alăturat unui produs, eu folosindu-l, e drept foarte rar, numai la adresa unor oameni sau a unor acţiuni ale lor. Sau când vorbesc despre misterele sau splendorile Universului. Ce rămâne, după parcurgerea listei, este sentimentul ciudat că aparţin altor locuri, altor timpuri şi, desigur, altei populaţii.

Ia să vedem care sunt primele 10 branduri care, conform autorilor studiului, sunt râvnite fascinant (eeee!) de români:

1. Ferrari – nu mi-au plăcut niciodată. Nu-mi place forma lor, nu-mi place snobismul pe care îl insuflă sau căruia răspunde existenţa lor. Nu le înţeleg utilitatea într-o ţară în care nu există drumuri, alta decât etalarea ostentativă a bogăţiei.

2.  Jack Daniel’s – n-am băut niciodată şi nici n-am de gând să mă apuc. Înţeleg nevoia oamenilor de a se desprinde de realitate, dar n-am priceput niciodată de ce să foloseşti otravă pentru asta. Oricum, constat şi aici că preţul e cel care contează, şi nu alcoolul în sine.

3. Axe – aici n-am nimic împotriva deodorantelor. Dimpotrivă. Doar că, spre deosebire de mulţi care au optat pentru acest produs, eu chiar nu cred în publicitatea care mă asigură că o sa dea năvală femeile dacă îl folosesc. PLus că, dacă ar fi atât de apreciat de români, zău că ar mirosi niţel altfel în autobuzele patriei.

4. Durex – aici ar fi o discuţie mai nuanţată. Utilitatea acestui produs este dată de folosirea lui profilactică şi igienică mai ales în casual sex. Ceea ce eu nu practic.

5. Stella Artois – în acest caz, lăsând la o parte problema alcoolului, nu-mi place amăreala berii. Da, da, mi s-a spus că există şi sortimente mai puţin amare. Dar atunci, nu mai bine beau eu suc de portocale fără zahăr?

6. Heineken – idem. Cu o nouă constatare. E vorba doar de publicitate. În top apar, preponderent, cele mai agresiv promovate mărci.

7. Harley-Davidson – mi-a plăcut când am mers cu scuterul, îţi dă o senzaţie de libertate. Dar nu cred că m-aş simţi mai bărbat dacă mi-ar dudui între picioare un motor puternic. Şi nici Tom Cruise nu aş deveni peste noapte.

8. Autentic Rom – aici îmi permit să zâmbesc. Deci, din toate dulciurile de pe lume, fascinantă pentru români este ciocolata cu rom? :))) Dacă studiul e pe bune şi nu doar o găselniţă publicitară, prezenţa acestui produs pe această poziţie demonstrează, dacă mai era nevoie, că televiziunea impune românilor şi când sau de ce să fie fascinaţi.

9. Porsche – pentru mine este una dintre cele mai urâte maşini ever. Nu daţi cu pietre. E o chestie de gust. Asta nu înseamnă că cei care o plac sunt lipsiţi de aşa ceva. Pur şi simplu nu-mi plac forma ei, farurile ei bulbucate, senzaţia de maşină strivită. Dar, lăsând la o parte preferinţele estetice, o consider tot o alegere dată de modul în care te face să apari în ochii celorlalţi.

10. Zara – am intrat şi eu, de curiozitate, într-un magazin din acesta. Nu numai că n-am văzut nimic pe gustul meu, dar preţurile… ah, preţurile hainelor meritau măcar câteva fire de aur strecurate în ţesătura lor.

Aici găsiţi toate rezultatele studiului. Eu nu mă regăsesc în el decât pe poziţia 13, la Milka, 15 – Heidi, 19 – Facebook, 23 – Discovery, 35 – Kinder. Damn, cât de pe dinafara conaţionalilor mei mă simt!

Una peste alta, analizând lista şi lăsând la o parte sentimentul de excludere pe care l-am avut (de autoexcludere, mai corect spus), o singură concluzie sare în ochi: “fascinaţia” românilor faţă de produsele de mai sus e, de fapt, faţă de statutul social pe care folosirea lor îl arată celorlalţi!

PS. Ca să fiu sincer până la capăt (şi pentru că am fost atenţionat cu prietenie că am meoria scurtă :), acest Ferrari îmi place. Nu e fascinant, dar arată bine. Sigur, n-aş da niciodată 250.000 de euro pe el.

PSS. Click pe poze, dacă vreţi s-o vedeţi mai mare.

Categorii: anacronic
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwitter

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular:

    Leave a Reply to mauve melody Cancel reply


    1. Cu tot ce am ramas din acest articol, este ca Radu nu practica Casual sex :))) Nu ma mai pot gandi la altceva. Mi se pare foarte elegant , totusi, din partea unui barbat sa nu faca asta. Pentru mine, personal, e semn de inteligenta…

    2. Da, cam asa ar gandi unii. Ferrariul imi place si mie :)
      Fii tu asa cum esti: esti UNIC!

    3. Nu sunt de acord decat cu ciocolata cu rom…Este un gust al copilariei noastre si de aceea ramane ….intotdeauna DELICIOASA…si majoritatea am ramas dependenti de starea de a fi putin…..copii…semneaza un vesnic copil cu nume de trandafir mov….

    4. Vorbesti despre mine ,nu?! As fi vrut sa-ti dau un exemplu doua ,dar ce sa vezi….mi s-au sters total din memorie! Ei ,se poate trai si frumos langa neamuri de toparlani…

    5. Mai sunt si altii ca tine. Insa putini rezista valului de snobism si conformism, cu orice pret, doar pentru a se integra…

      Exista insa solutii:
      1) Sa incercam sa traim asa, neintegrati si contra valului… sau
      2) Sa ne supunem unei lobotomii. Ceea ce se poate efectua prin:
      2.1 Extirpare chirurgicala sau
      2.2 Plecare afara, activare ca spalator de vase si multumirea de a fi putut profesa asa ceva. Ca doar d-asta am facut facultate!

      PS: Sper ca nu ofensez folosind persoana a II-a singular.