Brexit-ul și exultările proștilor de pretutindeni

brexitN-aveam de gând să comentez decizia britanicilor de a ieși din Uniunea Europeană. Cred în democrație, dar, pe de altă parte, istoria ne-a arătat că există momente în viața unei națiuni în care viitorul ei nu poate fi decis de mase, ci de acei lideri ai acesteia care au o viziune mai complexă și mai profundă asupra realității. Cu alte cuvinte, nu poți decide meniul copiilor tăi pentru următorii 20 de ani, bazându-te pe câte feluri de prăjituri și-ar dori să mănânce azi. Or, o comunitate neinformată are cam tot aceeași capacitate de discernământ. Dar, asta e democrația, iar mulți consideră referendumul ca fiind forma supremă de manifestare a ei. Asta nu înseamnă că e și cea mai înțeleaptă. M-au enervat, însă, exultările multora, de dincolo sau de dincoace de Canal, unele chiar din spațiul nostru mioritic, recunoscut pentru capacitatea cu care și-a gestionat, mereu în mod strălucit, prezentul și, mai ales, viitorul. Din motive politice, populism, inconștiență sau pură prostie, au ridicat în slăvi mișcarea Regatului, pledând pentru replicarea ei la nivelul întregului continent.

Trebuie să fii tâmpit să crezi cu adevărat că destrămarea Uniunii ar fi în avantajul Europei și al popoarelor care viețuiesc aici. Dimpotrivă, singura cale prin care poate fi evitată întoarcerea în epocile întunecate e o Uniune mai puternică, mai flexibilă și mai articulată. Și, paradoxal, e posibil ca ieșirea Marii Britanii s-o faciliteze.

Dar riscurile sunt, în acest moment, mult mai mari. Catalonia vrea independența. Scoția nu l-a uitat pe William Wallace. Și Irlanda de Nord visează de mult la reunificarea propriei insule. Spania trage cu ochiul la Gibraltar, în timp ce bascii și-ar cam face țărișoara lor. O bucată de-aici, una de-colo. Belgia e de ceva vreme o casă în care flamanzii și valonii stau separat în camerele lor. Liga Nordului din Italia abia așteaptă stimulente să ceară iar ruperea de sud. Corsica e tot o insulă. Tensiunile istorice din est au nevoie de o supapă prin care să reizbucnească. Și nu va trece mult timp până când cineva cu melci la mansardă va repune în discuție statutul Alsaciei. Toate astea, în condițiile în care la granițele actuale ale UE sunt conflicte armate, milioane de refugiați și un nene care vrea să redea Rusiei puterea de altădată.

Deci da, proștilor, să distrugem singurul lucru bun pe care l-au făcut vreodată împreună națiunile europene e calea cea mai sigură, nu spre independență, prezervarea tradițiilor strămoșești, demnitate națională, ci spre pierderea lor.

Dacă sunteți interesați să aflați cum gândește despre toate astea un veteran britanic de 96 de ani, fost aviator în război, uitați-vă la acest scurt filmuleț. Spre deosebire de foarte mulți, el chiar știe despre ce vorbește.

Categorii: viaţa cetăţii
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwitter

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular:


    1. Eu as dori doar sa subliniez un lucru care mi se pare interesant: toti ne-au condamnat ca aveam granitele inchise sub comunism, ne-au ademenit cu paradisul miscarii libere de marfuri si persoane si acum vor sa iasa, multi chiar pe motivul sud-europenilor. Ar fi frumos sa existe un mod in care toti doar sa primim, dar prima regula a primitului e ca cineva trebuie sa dea…. si schimbul economic asta e: dai si primesti. Au vrut un spatiu puternic si competitiv, iar acum vor sa plece pentru ca mai iau si altii medalii. Acum pot sa-mi pun si eu mentalitatea de copil si sa-i numesc comunisti, cu dispret, cum ni se intampla noua pe vremuri?…

    2. sa inteleg ca sunteti pentru renuntarea la votul universal si (re)introducerea unui vot cenzitar bazat pe, poate, studii, diplome (!!??sic) sau poate chiar avere?

      1. Mi-as dori ca deciziile vitale pentru un popor sa fie luate de cei mai buni din acel grup, nu de cei care habar n-au pe ce lume traiesc. In rest, sunt pentru votul obligatoriu.

        1. asa ar fi intelept (si cred ca si eficient) dar, cine ii…alege pe cei alesi? de regula se cam autopropun sau (la fel de rau , de fapt mai rau) se autoinstaleaza