Bilanţuri şi restanţe

De câte ori se apropie sfârşitul anului, mă apucă un dor de bilanţuri, ceva de speriat. Şi iau iar viaţa mea şi-o întorc pe toate feţele. Şi cad iar dintr-însa speranţe multe, şi iluzii, reuşite şi eşecuri, oameni mai buni şi mai răi. Le strâng pe toate cu grijă şi le păstrez. Pentru că toate astea sunt eu. Dar sunt, în acelaşi timp, şi oamenii de lângă mine, oamenii de lângă aceştia şi,  într-un final, societatea asta din care nu mă pot exila. Şi haina ei merită scuturată. Şi te doare capul ce poate cădea din haina asta, cu multe buzunare, puţin ruptă în coate, dar cu reverul mândru curăţat şi lucios de atâta (auto)mângâiat ?

Noi, oamenii, sărbătorim de fiecare dată anul nou ca şi când chiar ar însemna întoarcerea foii, închiderea unui capitol sau modificarea radicală a modului în care ne vom raporta la lume şi la ceilalţi. Nu facem decât să găsim un pretext pentru a uita câteva zile de restanţele pe care le avem faţă de noi şi faţă de cei care contează, sau ar trebui să conteze pentru noi, datorii a căror dobândă depăşeşte cu mult capacitatea noastră limitată de a crea. Dar nu-i nimic! La asta o să ne gândim peste câteva zile, adică la anul. Odată trecute, viaţa ne ia din nou la măcinat, iar zilele nou-nouţe trec, lăsându-ne încărcaţi cu lucrurile pe care le-am fi putut face în ele. Mai deschidem un capitol în slinosul ceaslov al dărilor către ceilalţi. Sau către noi. Ne obişnuim să scriem, iată, numărul cel nou, semn de identificare a restanţelor noastre de peste un an. Am abandonat de mult tehnica de a ne nota obiectivele pentru următoarele 365 de zile. De ce să ne pierdem timpul, la sfârşitul lor, cu numărarea capitolelor nebifate? După un an de eşecuri, de încercări regretate, ajungi, în sfârşit, la secunda în care le poţi lăsa în urmă, chiar dacă nu e decât un exerciţiu banal de autosugestionare.

Am inventat Anul Nou pentru a face bilanţuri. Pentru a învăţa. Noi, în schimb, îl folosim pentru a despărţi ceea ce nu poate fi despărţit în secvenţe: viaţa noastră. Schimbarea începe cu asumarea a ceea ce a trecut şi nu cu aruncarea lucrurilor într-un coş al cărui capac se închide în ritmul ceasului care bifează ultimele 10 secunde ale anului.

Categorii: anacronic
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwitter

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular:

    Leave a Reply to Costea Emilia Cancel reply


    1. Fiecare an pe care-l încep reprezintă o bucurie.Sunt în viaţă! Vreau,pot şi încerc:să fiu,să simt,să fac!Mai fac câte-un bilanţ sau nu? Depinde.Eşecuri,”succesuri”,toate fac parte din viaţă.
      A mai trecut un an! Mulţumesc lui Dumnezeu pentru tot:pentru toate încercările,bucuriile,supărările care m-au adus aici,acum.Ce va fi,vom vedea!
      Am devenit o persoană pozitivă. Ceea ce îţi doresc,cu sinceritate şi ţie!
      Să-ţi îndeplineşti toate dorinţele!

    2. M-as indoi ca ar avea rost bilanturile .Trecutul e trecut , viitorul abia naluceste undeva , dupa chipul si asemanarea noastra . Nu exista nicio garantie ca , , dedicand timp si efort restantelor , nu pierdem alte oportunitati si ne regasim de-a pururi in fata altor bilanturi , cu alte neimpliniri , alimentand noi frustrari pana cand ne trezim ca ” ni s-a luat apa ” si suntem constransi sa remarcam ca ne-am invartit mereu in cercuri . Poate ca mai bine ar fi sa inversam directia , sa inchidem asa-zisele restante in sticla , odata cu duhul rau , sa ramana acolo pe vecie si sa ne primenim interior , sa stergem de pe rabojul celor ce ” acum le-as face mult mai bine ” autoiluziile , asteptarile desarte . Sa faptuim fara asteptari care ne obliga la bilanturi . Pentru ca eu cred ca nu exista alegeri proaste , dar ele nu stau obligatoriu doar in puterea noastra , de unde si consecintele ” bune ” ori ” rele “, etichete pe care le acordam prin raporetare la dorintele initiale .
      Si cum as putea sa stiu daca ceea ce n-am facut , ar fi bun sau rau ? .
      Daca le reinscriu pe raboj , macar sa fiu constienta ca le paste aceeasi soarta .
      La multi ani tuturor , celor care mizeaza pe bilanturi cat mai bogate , ca si celor care , despovarati chiar de ideea de bilant , vor sa-si afle Calea , cea adevarata , cea in care fericirea nu e ciopartita multiplicata in cioburi si ciobulete , caci oricat ar oglindi ele intregul , raman o oglindire .
      La multi ani !