La 12 ani, i-a fost arestat tatăl pentru trafic de droguri. Când a ieșit din închisoare, acesta și-a părăsit familia. La 30 de ani i-a murit cel mai bun prieten, River Phoenix, din cauza unei supradoze. În anul 2000, copilul său s-a născut mort. Un an mai târziu, iubita sa a decedat într-un accident de circulație. În aceeași perioadă, sora sa a fost diagnosticată cu leucemie. Credeți că este un scenariu de film? Nu, este viața unui star al cinematografiei americane. Dar nu tragediile personale și nici performanțele actoricești sau succesul la box office îl recomandă ca un om deosebit. Și, implicit, nu ele m-au determinat să scriu aici despre el. Ci felul în care a reușit să rămână un om normal și să folosească ceea ce i-a adus cariera pentru a-i ajuta pe ceilalți
E vorba despre Keanu Reeves, cunoscut mai ales pentru Matrix. Succesul fenomenal al trilogiei l-a propulsat în categoria celor mai bine plătiți actori de la Hollywood. Dar nu și al celor mai fericiți. De altfel, mass media de peste ocean folosește de multe ori cuvântul ”trist” atunci când se referă la el. Și am văzut mai sus și de ce. Cu toate astea, nu pierde nicio ocazie de a dărui celor din jur . A făcut cadou echipei care a lucrat la Matrix o sumă colosală (75 de milioane de dolari) pentru că, după cum spune el glumind, ”l-au făcut să arate bine”. Asta după ce oferise fiecărui cascador cu care a colaborat în timpul filmărilor din Australia câte o motocicletă Harley Davidson, de 9000 de dolari. Când lucra la The Lake House, a auzit din întâmplare o discuție între două garderobiere. Una se plângea că-și va pierde casa dacă nu plătește douăzeci de mii de dolari. În aceeași zi, Keanu i-a transferat femeii în cont suma respectivă. Și a donat foarte mulți bani spitalelor care tratează leucemia. Este printre putinele supervedete care trăiește într-un apartament relativ modest, și nu într-un conac.
În 2010, câteva fotografii au făcut înconjurul lumii. De ziua lui, Keanu a intrat într-o cofetărie și și-a luat o brioșă cu o singură lumânare pe ea. Pe care a mâncat-o chiar în fața localului, oferind câte o cafea trecătorilor care se opreau să-i vorbească. Mulți au crezut atunci că ceva nu este în regulă cu el. Alți au înțeles, însă, că e felul lui de a-și serba aniversarea alături de oameni obișnuiți.
Dar vă invit să vedeți principalul motiv pentru care am scris acest articol.
PS. Click pe poza din dreapta pentru a o vedea mai mare.
PPS. Dacă vreți să citiți despre alți oameni deosebiți, intrați aici și aici.
Nu stiu care au fost sursele dvs. pentru acest articol, dar informatiile corecte ar fi: 1. tatal lui Reeves si-a parasit familia cand acesta avea vreo cinci ani; tatal a fost arestat pentru trafic de droguri in 1992; River a murit in 1993, an in care Reeves avea varsta de 29 ani; Ava (copilul) s-a nascut in decembrie 1999. Povestea despre suma donata echipei Matrix este un mit propagat online; de fapt a donat o parte din onorariul sau pentru Reloaded si Revolutions departamentului de efecte speciale al filmelor, pentru a nu se depasi bugetul si ca sa se poata continua filmarile conform graficului. Iar suma se pare ca era jumatate din cele 75 milioane. Dar aici fiecare articol estimeaza cum crede de cuviinta, pt. ca nu e vorba de o suma fixa ci de procente din ‘back-end earnings’ ceea ce la data donatiei respective nu reprezentau o suma fixa…
Da, e o persoana deosebita si speciala, care pune un accent important pe detalii (“the simple act of paying attention can take you a long way’ , ar fi spus candva).
In semn de apreciere, daca vorbim de viata lui, sa-i facem favoarea de a mentiona detaliile corect.
Sincer sa fiu, nu m-a interesat foarte tare si nici acum nu cred ca are vreo importanta daca ta-su a fost arestat in 86 (asa cum a fost, de altfel, arestat) sau in 1992. Asa cum, la fel de sincer, cred ca nu are nicio importanta daca fetita i-a murit in noiembrie 1999 (asa cum a fost, de altfel, dar actele s-au incheiat in primele zile ale lui ianuarie) sau in martie 2010. Singura inexactitate, datorata grabei, a fost ca am scris 20 de ani, in loc de 30, cat avea cand a murit Phoenix. Un alt amanunt neimportant.
Banii au fost scazuti din onorariul sau pentru a-i putea plati pe cei din achipele de creatie, suma este putin mai mare de 75 de milioane.
Acesta n-a fost un CV al lui Keanu, si nici un dosar de cadre, ci un articol prin care imi marturiseam admiratia pentru un astfel de om.
Ai scris un articol minunat. Idiferent de date, evenimentele au fost reale. As si acceptat si daca cele scrise de tine nu ar fi fost adeverate,pentru ca filmuletul spune tot.
L-am admirat ca actor, iar acum il admir ca om.
nu stiam de ce imi place ca om, acum am aflat! Multumesc!
iar sora lui acea cu leukemia traiste si astazi este in viata datorita, in parte lui!
http://www.hellomagazine.com/celebrities/200305283652/keanu/reeves/matrix/
Articol de la data respectiva. Nu stiu de ce comenteaza M. tipic romanesc, cu atitudinea asta superioara si aroganta, avand impresia ca detine adevarul absolut.
a fii om e lucru rar in ziua de azi si acestia sunt foarte rari nu contraza ca e o vedeta stie sa respecte oamenii din jurul lui
Se pare ca doreste sa aplice legea lui OM. Eu sunt om cu tine tu esti om cu mine…
indifferent de educatie TU trebuie sa te hotarasti sa fi om…indifferent de ceea ce iti ofera viata, totul depinde de tine.
Ca sa fii OM , trebuie sa te nasti OM . El sa nascut OM . Dumnezeu s-o resplateasca pe MAMA care l-a nascut si l-a educat .
Sunt foarte rari asemenea oameni. Dumnezeu să-l binecuvinteze.