alo, Georgescule de la ANI! Demisiaaaa!

La dorinţa lui Macovei, în România a apărut un fel de struţo-cămilă, menită să se învârtă printre picioarele Parchetului şi DNA-ului, şi să-i vâneze pe demnitarii cu probleme de… integritate. Eu am sperat multă vreme că se va ocupa de depistarea hoţilor la nivel înalt, ale căror averi nu coincid cu suma lefurilor încasate, de obicei, de la stat. Când colo, singura preocupare a ANI este să descopere incompatibilii. Adică cei care ocupă simultan mai multe funcţii, în pofida legilor. Toate bune şi frumoase şi utile politic, dacă “hotărârile” agenţiei n-ar fi mereu mult ulterioare “infracţiunilor”. Ceea ce face din instituţie doar un instrument de pedepsire a celor care, întâmplător sau nu, au ajuns în colimatorul ei.

Ceea ce n-ar fi rău, dacă şefii ei nu s-ar implica în cruciade care ar părea personale, dacă n-ar avea aspectul unor bătălii comandate din altă parte. Cea mai nouă a fost pierdută ruşinos de Horia Georgescu şi ai lui. Şi a celor care l-or fi încurajat să persevereze. A făcut tot posibilul pentru a-l opri pe Mircea Diaconu să candideze la europarlamentare. După ce l-a scos din fotoliul de Ministru al Culturii şi l-a împiedicat să participe la alegerile din 2012, ANI şi-a-ncordat muşchii ca să nu-l lase să ajungă nici la Strasbourg. Cu sau fără carnet de partid. Atât de înverşunată a fost, că i-a speriat şi pe temerarii colegi liberali ai actorului, care l-au mătrăşit din lista lor. Şi, pentru că omul nu s-a lăsat si s-a apucat să strângă semnături de capul lui, l-au apucat nevricalele pe Georgescu. Nu numai că a trimis o scrisoare Biroului Electoral Central, deşi n-avea niciun drept, dar i-a mai şi ameninţat public pe cei care susţin candidatura lui Diaconu. I-a făcut direct infractori şi i-a anunţat că-i aşteaptă dosare şi procese.

Desigur, asta l-a ajutat pe Diaconu să strângă semnăturile în timp record. Credeţi că asta l-a demoralizat pe vajnicul luptător pentru integritatea actorilor care vor să devină europarlamentari? Nu! Şi dă-i şi luptă, şi luptă şi dă-i, până când 3 instanţe au decis că omul poate candida. Citind aceeaşi lege în baza căreia a făcut Georgescu tot tămbălăul, devenit din ce în ce mai penibil. Fără să fiu un specialist, limba română şi bunul-simţ mă conduseseră la o concluzie similară cu cea a judecătorilor de la Curtea de Apel, cam de prima dată când am citit paragraful vizat.

Exceptând cazul puţin probabil în care tot circul lui Georgescu a fost special făcut pentru a-i înlesni lui Diaconu drumul spre Parlamentul European, singurul lucru pe care ar trebui să-l facă în seara asta suspomenitul e să-şi dea demisia! Nu numai că a târât instituţia publică într-o fundătură, dar i-a distrus credibilitatea. Mult timp de acum înainte, orice decizie ANI va fi privită cu suspiciune de mai multă lume decât până acum. Şi asta nu doar pentru presupusele influenţe politice, ci şi pentru mult prea concretele dovezi de incompetenţă. Ia uite, tot cu “incomp” începe :)

Categorii: viaţa cetăţii
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwitter

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular:

    Leave a Reply to Livescu Nicolae Cancel reply


    1. Adevarul se contureza clar.ANI S-A FACUT DE RASUL CURCILOR iar Georgescu de PLANSUL BASISTILOR .care l-au scos VARF DE LANCE, CARE SA-NDOIT IN SCUTURILE UNOR JUDECATORI cu respect pentru prevederile legilor .Georgescu-le ! Da-ti demisia si DUTEEE.

    2. Nu stiu cum sa spun dar , dincolo de matrapazlacurile basistilor de la “tanti ani ” toata “epopeea ” asta cu Diaconu mi-a lasat un gust amar . Asteptam un alt fel de a actiona de la acel Mircea Diaconu pe care credeam ca-l stiu eu . In locul lui as fi renuntat in liniste la calitatea de membru PNL , daca nu vor sa ma puna pe liste , dar nu as fi creat toqata aceasta mascarada care , dupa mine , nu este altceva decat fuga cu orice pret dupa putere !?!

    3. Acest Jumbi nu are niciun drept sa faca atata macarada, dar, sigur, cineva il impinge sa comita asemenea ineptii, probabil acelasi personaj care il si sustine. Ma bucur f. mult pt. reusita lui M. D.

    4. Isi va da si Georgescu demisia la fel cum a facut-o onorabilul Diaconu din Parlament. In penultima zi de mandat.
      Rusinea este pe Diaconu care insista , insista fara sa realizeze ca devine fripturistul perfect.

    5. Sa plece ,sa fie demis, sa se termine odata cu jigodiile basist0-securiste…o beizadea basisto-comunist care inca se cred stapanii acestei tari asa cum a fost si tata-sau