alegerea de a alege

Iar au trecut anii şi iar suntem mânaţi de datoria civică, de frustrări, de frică, de speranţe, de naivităţi, de iluzii, de ură sau naiba mai ştie de ce, spre secţiile de votare. Acolo, aşteptăm răbdători ca oameni plictisiţi să ne găsească în liste, luăm bucăţica de lemn cu cap de cauciuc, răsfoim mult prea stufoasele buletine şi uzităm neceremonios de dreptul nostru de a ştampila un singur dreptunghi. Sau mai multe. Sau niciunul. Apoi, facem efortul de a împături hârtiile şi de a le introduce în urnă. După atâta bătaie de cap, plecăm acasă cu sentimentul ambiguităţii utilităţii şi valorii gestului nostru. Colac peste pupăză, se anunţă şi ninsori!

De când suntem mici ni se spune că nu ne alegem părinţii. Treptat descoperim că nici bunicii nu îi alegem. Nici unchii, nici verişorii. Ba chiar nici vecinii nu ni-i prea putem alege. Colegii de clasă care-ţi pun piedică şi, mai târziu, râd de tine prin colţuri că nu fumezi, sunt cadoul şcolii pentru tine, la înscriere. Pe profesorii aceia blazaţi nu-i poţi înlocui cu omologii lor interesaţi de ceea ce au de făcut. Te duci la magazin şi constaţi cu stupoare că nici vânzătoarea care să fie drăguţă cu tine nu  ţi-o poţi alege. Mergi la un film şi îţi doreşti cu disperare să-ţi poţi alege un vecin de scaun care să nu comenteze sau să hârâie vulgar tot timpul sau să nu-şi soarbă cu zgomot din paharul supradimensionat!. Deschizi televizorul şi ţi-ai dori să poţi vota filmul favorit sau măcar să poţi alege ce prezentator să-ţi spună ştirile în seara aceasta.

În fiecare dimineaţă pleci spre serviciu, dorindu-ţi să-ţi poţi alege un alt şef, eventual mai inteligent, mai responsabil sau nu. Ai vrea să-ţi alegi şi colega de birou cu care să vorbeşti despre ultimele bârfe despre drăguşanca sau pe care, după caz, s-o inviţi în oraş. Ce-ai mai vrea să-ţi alegi? Copiii care să te facă mândru, oameni care să-ţi zâmbească pe stradă, tineri care să citească o carte, funcţionari care să dea jos hârtia cu „vin imediat“, rude din Italia care să mai ştie să vorbească româneşte, o soţie care să te facă fericit şi căreia să-i poţi oferi fericirea, un program de calculator care să nu se blocheze exact când scrii acest editorial, un smartphone de fiţe, o stradă fără gropi…

Câte lucruri ţi-ai dori să alegi şi cât de rare sunt ocaziile! Şi asta pentru că, pe lângă talentul strict uman de a face cele mai proaste alegeri în cele mai importante momente, constaţi că alţii ţi-au luat-o înainte şi au cam ales pentru tine. Şi ba n-ai bani, ba n-ai oameni, ba n-ai curaj, ba n-ai chef… Şi uite aşa te trezeşti trăind resemnat o viaţă care  nu-i a ta, condus de oameni care nu te reprezintă, lamentându-te fatalist de nedreptăţile universului. Până la urmă ajungi să te-ntrebi la ce bun efortul de a alege? La ce bun, în fond, efortul de a gândi, de a face un raţionament, o judecată de valoare şi de a lua o decizie? Lăsată singură, orice viaţă, chiar mediocră, îşi găseşte un anumit echilibru. Chiar dacă e temporar.

PS. Eu m-am gândit să profit, totuşi, de ocazie şi aleg să aleg…

***

Dacă ţi-a plăcut ce-ai citit, poate ar merita să împărtăşeşti asta şi cu prietenii tăi de pe facebook, twitter sau alte reţele de socializare. E suficient să dai share, folosind unul din butoanele de mai jos :)

 

Categorii: viaţa cetăţii
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwitter

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular:

    Leave a Reply to raduherjeu Cancel reply


    1. Pentru ca tot vorbim despre “alegere”, las deoparte minunatele ganduri pe care ni le trimiteti si cu care sunt pe deplin de acord, hai, sa ne gandim un pic daca, macar de data asta , romanii au ales bine, sau s-au ales iar cu o moneda calpa? Da, e vorba chiar de Ponta! Mi se pare descurajant…Tot ceea ce a facut in doar cateva zile, spre stupoarea noastra(…), sterge aproape toata simpatia, ba, mai mult, speranta noastra ca vom deschide o alta usa… Pe cand mai bine pentru natia asta, atat de betegita, umilita, jecmanita de catre toti tradatorii de neam si tara, veniti de niciunde, dar cu pretentii de stapani, vremelnici, desigur?

      1. Paula, nu pot fi de acord cu tine. Nu dezvolt, pentru ca s-ar putea interpreta ca sunt un fan Ponta. Dar argumente gasesti printre randuri in articolele mele.

    2. Salut, Radu. Intelept ai grait(scris). Tot un intelept a spus si ca orice conteaza. Fiecare mica alegere, fiecare cuvant. Ma uit la copiiii mei , la elevii mei, la cei din jur… Cand “nici cu gandul nu gandesti” un cuvant, un gest banal conteaza… Nu cred ca e cazul sa regretam alegerile noastre. Doar renuntarea te transforma in invins. Da, gresim, dar atata timp cat avem constiinta ca ne-am straduit, dupa stiinta si puterea noastra, nu vad de ce n-am privi lucrurile cu seninatatea celui care n-a murit inainte de a muri

    3. Ma mira faptul ca si acum, in ziua alegerilor mai sunt multi care se intreaba;oare sa ma duc la vot sau nu ?Dar cine vrei sa hotarasca pentru tine,pentru viitorul tau ? Dupa alegeri incepem sa criticam ,ca nu ne place politica ce se face ,ca nu ne place prestatia Parlamentului ! Dar noi am fost pe margine,am stat la bere,la bar si zicem ca nu ne intereseaza politica.E aberant sa spui acest lucru !