E greu să ne imaginăm dansul fără muzică. Prin urmare, asociem mișcările cu ritmul sunetelor. Ceea ce face greu de conceput un dans al unor oameni care nu aud. Și, totuși, vă invit să vedeți azi nu numai că așa ceva e posibil, dar și că rezultatele sunt spectaculos de frumoase. Faceți o pauză și urmăriți Dansul Bodhisattva al celor o mie de mâini, executat de un ansamblu chinezesc format din 21 de tineri, fete și băieți, toți surzi. Pentru a le transmite informații despre mișcările care trebuie să însoțească un anumit moment, 4 coregrafi aflați în colțurile scenei folosesc limbajul semnelor. Mâinile profesorilor devin, astfel, ”urechile” dansatorilor, iar gesturile lor ”traduc” ritmul muzicii. Așa cum spuneam, rezultatul e incredibil. Faceți o pauză, merită!
Bodhisattva este una dintre cele 6 zeițe budiste ale iertării și îngăduinței. Ea are 1000 de ochi cu care veghează asupra năpăstuiților lumii și 1000 de mâini cu care îi ocrotesc și ajută.
Foarte frumos! Imi place in mod deosebit muzica si sensibilitatea cu care s-a realizat.
CE FRUMOOOS!!! IMPRESIONANT!!! MULTUMIM DIN SUFLET!!! AI UN SUFLET SENSIBIL SI BUN DOMNULE!!!
Multumesc. Multumesc. Multumesc.
Doamne, cata frumusete sunt in stare sa daruiasca niste tineri despre care ai putea crede ca nu pot percepe asa ceva. Intr-un cuvant: superb! Multumesc pentru moment!
FRUMOS , FOARTE FRUMOS ! EI STIU CA POT ORICE PRIN VOINTA LOR , PRIN MUNCA LOR , DOAR O SANSA SA LE DAI . EI NU AU CURAJ SA GRESEASCA , NU POT SA DEZAMAGEASCA .