Trăim într-o epocă a cinismului vândut pe post de empatie. Suntem agresați în fiecare zi cu prostioare insignifiante ridicate la rang de știri fără de cunoașterea cărora suntem asigurați că nu putem trăi. Ni se spune încă din titlu ce și cât trebuie să simțim legat de ce urmează să aflăm. Și-apoi, suntem obligați să ne imaginăm c-am și simțit, că doar nu vrem să fim diferiți de ceilalți, nu? Orice eveniment fără semnificație devine, în tastatura unora plătiți doar ca să facă trafic unor site-uri stupide, ”tragic”, ”dramatic”, ”cutremurător”, ”devastator”, ”zguduitor”. Și, ca în cazul oricărei suprastimulări superficiale, ni se tocește capacitatea de a rezona, de a înțelege și de a asimila trăirile necesare pentru a ne face mai buni.
Eu nu vă spun ce să simțiți. Vă invit doar să vă imaginați poveștile din spatele acestor fotografii. Să vă uitați la ele ca la niște mărturii că există cu adevărat oameni în carne și oase, care trăiesc, iubesc, suferă, se bucură, trec prin încercări pe care nu vi le puteți imagina. Viețile lor nu sunt fragmente dintr-o telenovelă mexicană, sud-coreeană sau turcească. Iar ei nu sunt doar niște personaje create de imaginația unui scenarist.
1. George o reînvață alfabetul pe soția sa, Mary, bolnavă de Alzheimer.
2. Acest băiat i-a spus bărbatului că mămica lui l-a învățat ca, dacă are vreo problemă, să aibă încredere și să roage un polițist să-l ajute.
3. Luka, de 12 ani, suferind de distrofie musculară, visează să fie baschetbalist. Fotograful Matej Pelijhan i-a îndeplinit dorința, chiar dacă numai la nivel de imaginație.
4. Profesori din India predând copiiilor străzii.
5. Soldați suplinind puntea distrusă de inundațiile puternice.
6. Jucătorul irlandez de rugby, Brian O’Driscoll, a vizitat-o în spital pe Michaela, pentru a-i arăta proaspăt câștigata Cupă Heineken.
7. Martha continuă să fie însoțită la prânz, în fiecare zi, de soțul ei, Richard, mort de 3 ani.
8. George, de 8 ani, primește steagul american, la înmormântarea tatălui său, decedat în Irak.
9. Un băiețel, îmbrăcat în costumația specifică Ku Klux Klanului, în timpul unor manifestații rasiste din Georgia, în 1992.
10. No comment!
AM SIMTIT …